joi, 21 noiembrie 2013

Tort aperitiv cu topping Sun Food

Mare aniversare, mare: cei de la Sun Food implinesc 7 ani de existenta, motiv pentru care Edith Frincu organizeaza un concurs cu premii frumoase si sanatoase marca Sun Food.
Prin urmare le transmit si eu multi ani inainte si inscriu in concursul oragnizat de Edith Frincu acest Tort aperitiv cu topping Sun Food.



Aveti nevoie de:
6 cartofi
2 cepe
2 linguri ulei
280 g carnati de casa (2 buc)
500 g ardei copti
250 g branza de vaci
1 legatura patrunjel
4 linguri smantana
5 oua
6 linguri faina
100 g cascaval
250 g rosii cuburi Sun Food
Sare, piper, busuioc uscat

Cartofii se spala si se pun la fiert in apa cu sare, se scurg de apa si se lasa la racit. Se curata si se dau pe razatoarea mare.
Ceapa se toaca marunt si se pune la calit in doua linguri de ulei. Cand a inceput sa se rumeneasca se adauga cartofii dati pe razatoare, se asezoneaza cu sare si piper si se dau deoparte.


Ardeii copti se taie in fasii subtiri si se lasa intr-o sita la scurs.
Branza se framanta cu un praf de sare si se amesteca cu ardeii copti. Se adauga si patrunjelul verde tocat.



Ouale se bat bine cu un praf de sare, se adauga smantana si faina.


Cascavalul se da pe razatoarea mare, carnatul se taie felii iar rosiile cuburi se amesteca cu un praf de sare si busuioc.


Impartim compozitia de oua in doua parti egale si o incorporam jumatate in cartofi si jumatate in ardei, omogenizam fiecare compozitie in parte si potrivim gustul cu sare si piper daca mai este nevoie.


Se aprinde cuptorul la 180 grade (sau treapta 4), se tapeteaza o forma de tort (diametru 22 cm) cu hartie de copt.
Trei sferturi din compozitia de cartofi se pune pe fundul tavii, se niveleaza, se adauga compozitia de ardei cu branza, urmeaza un strat de rondele de carnati, un strat de cascaval ras, pe margini formam o bordura din cartofii ramasi iar in centru turnam rosiile cuburi cu busuioc si nivelam.





Se da la cuptor pentru 60-70 minute sau pana observati o usoara colorare a bordurii din cartofi.
Se lasa la racit in tava. Se portioneaza in felii care se servesc calde sau reci.