joi, 29 august 2013

Tort Capuccino




Pentru ca sunt fan capucino, nu se putea sa nu fac si un tort cu aceasta aroma minunata, cu blat umed de negresa si crema parfumata de capucino. E relativ simplu de facut, iar gustul este deosebit.

Ingrediente:
Blat:
300 gr faina alba
260 ml apa minerala
250 gr zahar
140 gr dulceata
150 ml ulei
80 gr miez de nuca
3 linguri cacao
30 gr stafide
1 plic zahar vanilinat 
1 praf de copt
o lamaie
1 lingurita esenta de rom
Crema:
4 galbenusuri
2 linguri rase faina
200 ml lapte
150 gr zahar
150 gr unt
3 plicuri capucino


Pentru inceput dam miezul de nuca prin masina de tocat, radem coaja de lamaie si ii stoarcem zeama intr-un pahar.
Tapetam o tava rotunda cu hartie de copt si pornim cuptorul pentru a se incalzi.

Intr-un vas inalt cernem faina, praful de copt si cele 3 linguri de cacao. Adaugam zaharul vanilinat, zaharul tos, stafidele, nuca macinata si coaja de lamaie. Amestecam foarte bine toate aceste ingrediente uscate, apoi adaugam dulceata, uleiul, apa minerala, esenta de rom si zeama de lamaie. Se amesteca totul foarte bine cu o lingura de lemn sau un tel pana la omogenizarea compozitiei.

Punem compozitia in tava si dam la cuptor pentru 35-40 min. Dupa trecerea timpului de copt va iesi un blat umed care nu mai trebuie insiropat decat daca il doriti foarte moale. In acest caz il puteti insiropa cu 200 ml capuccino indulcit cu 2-3 linguri de zahar.
Se lasa blatul la racit, apoi se taie in jumatate pe orizontala.





Pentru crema amestecam galbenusurile cu zaharul, adaugam faina si diluam cu lapte. Punem amestecul la foc mic si amestecam energic cu un tel pentru a nu se prinde de vas pana se leaga si se ingroasa. Adaugam si plicurile de capucino si lasam crema la racit.
Intre timp frecam untul cu o lingura de lemn pentru a obtine o consistenta uniforma si a indeparta apa, iar cand crema s-a mai racit adaugam cate o lingura de unt si o incorporam.






Asezam prima foaie de tort pe un platou, punem in jur inelul pentru tort, adaugam jumatate din crema, al doilea blat, restul de crema si ornam cu aschii de ciocolata, capucino sau orice alt aranjament doriti.
Se da la frigider pentru cel putin 4 ore.













Comentarii
0 Comentarii
Comentarii Facebook de Tricks Tips Tutorials

Comentarii

Comment Box is loading comments...