duminică, 14 aprilie 2013

Curcan in sos de bere neagra si stafide


Curcan in sos de bere neagra si stafide

Ingrediente:

700 gr pulpa de curcan
300 ml bere neagra
50 gr stafide
2 cepe
1 lingurita zeama de lime
3 frunze busuioc verde
3 linguri ulei de masline
Sare, piper, rozmarin
6 catei de usturoi
Sparanghel (pentru garnitura)



Taiem carnea de curcan in bucati maricele si o stropim cu zeama de lime. Condimentam cu sare, piper si rozmarin, adaugam 2 linguri ulei de masline si amestecam bine bucatile de carne astfel incat toate aromele sa se patrunda.

Prajim carnea de curcan pe grill pentru 5-7 min pe fiecare parte. Avem grija sa o intoarcem din cand in cand pentru a se praji uniform.




Intre timp pregatim un vas termorezistent pe fundul caruia asezam ceapa tocata marunt si 3 catei de usturoi feliati. Luam carnea de curcan de pe grill si o asezam in vasul termorezistent impreuna cu sucul pe care l-a lasat. Deasupra punem stafidele, turnam berea neagra si presaram busuiocul verde tocat marunt.



Dam vasul la cuptor pentru aproximativ o ora, avand grija ca pe la jumatatea timpului de coacere sa intoarcem carnea pentru a se patrunde uniform cu sosul de bere.

Pentru garnitura putem pregati sparanghel.

Sotam sparanghelul intr-un vas in care am pus 1 lingura ulei de masline si 3 catei de usturoi.

Adaugam putina sare in momentul in care sparanghelul e gata.

Pentru servire asezam cateva bucati de curcan pe o farfurie, stropim din belsug cu sos de bere neagra si stafide si servim alaturi de sparanghelul sotat.