Spre lumina reflectoarelor

După ani de muncă în bucătării de restaurante mai mici sau mai mari, sacrificii, umilințe, nopți umplute de lacrimi și zile care nu se mai sfârșeau, Claudia își vedea în sfârșit visul împlinit. Sala era plină, atmosfera plăcută iar oamenii cu zâmbetul pe buze savurau bucatele gătite sub îndrumarea ei.

Din tânăra timidă care debutase în industria ospitalității HoReCa, se transformase ușor, ușor în doamna elegantă care era astăzi. Cu o rochie neagră, croită impecabil, pantofi cu toc cui imposibil de purtat și machiaj ireproșabil, părea ca luată de pe coperta unei reviste. Zâmbetul cu care își întâmpina clienții era conturat de un roșu aprins, însă sufletul îi era împovărat de compromisurile pe care le-a făcut, principiile peste care a călcat și golul din inimă care nu îi dădea pace, în special noaptea, înainte de culcare. 

Lumina superbă din restaurant cădea discret pe fețele clienților, dând impresia de intimitate. Se uita cu atenție la chipul celor prezenți, încercând să intuiască ce gândeau, despre ce se vorbea sau dacă erau mulțumiți de serviciile oferite de angajații săi. Era greu de ghicit căci clienții zâmbeau și păreau să se simtă bine. Dar oare toți erau fericiți? Așa și-ar fi dorit să fie, asta a sperat când a inaugurat restaurantul. Vroia ca oameni fericiți să-i treacă pragul, să-i guste mâncărurile și să-i ducă numele restaurantului mai departe. 

Sursa foto: www.atas.ro

Investise în acest proiect timp dedicat inventării de rețete noi, savuroase, cu ingrediente de calitate și un aspect care încânta ochiul și bucura papilele gustative și spera ca astfel să-și facă un nume în această industrie, investise și timp cu alegerea locației, renovării, alegerii luminilor potrivite și echiparea bucătăriei, dar toate astea le făcuse cu drag.

Visa și ea la o stea Michelin ca orice mare chef, dar știa cât e de greu să o obțină,  mai ales în România unde acest drum încă nu era călcat de nimeni. Dar spera ca în timp va ajunge să-și îndeplinească și acest vis.

Gândurile îi fu întrerupte de vocea groasă a lui Mircea.

- Ești fericită iubirea mea? o întrebă el în timp ce o cuprinse de mijloc și încerca discret să-și coboare mâna spre fundul ei.

- Da, Mircea, sunt fericită. E tot ce mi-am dorit pe lumea asta. Îți mulțumesc că mi-ai împlinit visul.

- De ce nu îmi spui ”Da, iubitule” sau ”Da, dragostea mea”? Știi că tu ești totul pentru mine și aș vrea să fie și reciproca valabilă.

- O să-ți spun la un moment dat și așa. Dar trebuie să mă lași să mă obișnuiesc mai întâi cu noul statut de soție.

Pe Mircea l-a cunoscut în urmă cu doar un an când a intrat cu un partener de afaceri în restaurantul unde ea lucra ca bucătar și a gustat unul din felurile pregătite de ea. A fost atât de încântat încât a cerut patronului să i-l prezinte pe cel care a pregătit acea mâncare. Mare i-a fost surprinderea când în fața lui a apărut o femeie atât de frumoasă. Din acel moment și-a spus că acea femeie frumoasă și talentată trebuie să fie a lui și că îi va oferi tot ce va dori.

Claudia trăia în acel moment o frumoasă poveste de dragoste cu unul din ospătarii care serveau în acel restaurant. Erau apropiați ca vârstă, aveau pasiuni comune și vise mărețe însă era conștientă că oricât de mult ar munci nu va ajunge niciodată să dețină un astfel de restaurant iar dragostea nu îi va ține prea mult de foame.
În acel moment din viața ei a apărut Mircea care, deși era cu 25 de ani mai în vârstă a știut cum să facă astfel încât visurile sale să prindă aripi. A invitat-o de câteva ori în oraș doar în locații selecte, a prezentat-o prietenilor săi, toți trecuți de 45 de ani dar cu câte o afacere în spate, a luat-o cu el în străinătate când avea de încheiat un contract iar ei i-a lăsat cardul pentru shopping și a fost mereu atent să nu-i lipsească nimic.
Încet-încet a prins gustul luxului, l-a acceptat pe Mircea cu tot cu diferența lui de vârstă și tabieturile care uneori o plictiseau. Știa că orice succes vine după un sacrificiu și era dispusă să-și sacrifice inima pentru a ajunge pe culmile succesului și în lumina reflectoarelor atunci când va deține primul restaurant din România cu o stea Michelin.

Acum stătea sub candelabrul de la intrare și se gândea la trecutul ei. Era oare fericită? Dar parcă nici tristă nu se simțea...
Lumina care îi cădea pe față evidenția o strălucire aparte. 
Era o lacrima? Sau poate fondul de ten strălucea prea tare...