luni, 17 noiembrie 2014

Jucării pentru sezonul rece



Noriel


S-au golit străzile și parcurile de copiii zglobii care au alergat toată vara de colo-colo și ne-au încântat cu veselia lor. Acum parcul îmi pare trist și fără viață. Din când în când mai trece câte o mămică care împinge grăbită la căruciorul din care de-abia se întrezărește un năsuc roșu de vânt. Frunzele au format un pat moale pe jos însă nu mai are cine să le răscolească și să le ridice cu bucurie spre cer. 
Îmi aduc aminte cum toată vara și o parte din toamnă, parcul în care obișnuiesc să mă plimb cu cel mic a fost plin de copilași de toate vârstele. Unii erau cu bicicletele, alții trăgeau câte o mașinuță după ei, unii se jucau în legea lor cu câte o jucărioară adusă din casă, alții erau cocoțați pe echipamentele de joacă din parc. Când îi vezi cât de fericiți sunt, cum se joacă ei fără griji și cât de bucuroși sunt atunci când văd o jucărie nouă la un copil care e dispus să o împartă cu ei, sunt pur și simplu adorabili.

De cele mai multe ori copiii au tendința să fie posesivi atunci când vine vorba de lucrurile lor, însă dacă îi învățăm de mici să împartă cu ceilalți, acest lucru îi va modela pe viitor și îi va face buni camarazi de joacă. Chiar și copiii care sunt singuri la părinți și despre care știm că sunt mai egoiști de obicei, trebuie încurajați să se implice în tot felul de activități și jocuri de grup.

Eu susțin jocurile creative și cele care îi stimulează pe cei mici să-și dezvolte anumite abilități, să-și descopere anumite talente și care au un farmec aparte atunci când sunt jucate împreună cu alți copii de aceeași vârstă. În același timp, jocurile care dezvoltă spiritul de învingător sunt ideale pentru cei mici pentru că îi formează pentru lumea în care vor intra și unde trebuie să lupte pentru a ajunge cei mai buni.

Îmi aduc aminte și eu de jocurile copilăriei gen Nu te supăra frate, sau diverse puzzle-uri pe care ni le cumpărau părinții și cu care ne puteam juca la infinit, fără să ne plictisim. Am regăsit recent acest joc la Noriel și chiar mi-a adus aminte de copilărie.


Pentru sezonul rece în care ne aflăm, puzzle-urile și jocurile de interior sunt ideale pentru copii. Îi ținem astfel ocupați și îi distragem de la alte prostioare care le mai vin în cap. În plus le este stimulată creativitatea și atenția, vor învăța să se organizeze mai bine sau vor ști să gestioneze anumite situații.

La categoria Jocuri, un joc interesant este Comoara lui Piticot de la Noriel. Poate fi un joc de familie, dar și un joc pe care cei mici să îl joace cu prietenii. Conține o tablă de joc, un zar și 4 pioni colorați și exact ca în jocul copilăriei mele, iar participanții la joc trebuie să arunce zarul pe rând pentru a avansa în joc și a câștiga Comoara.


Actual și în mod sigur pe gustul celor mici mi se pare și 4D Master Chef, chiar am găsit un video drăguț cu acest joc:





Pot juca între 2 și 4 copii și este un joc de echilibru și îndemânare, lucruri foarte importante pentru cei mici. Jucătorii trebuie să pună pe rând ingrediente pe blatul de pizza. Dificultatea e dată de faptul că blatul de pizza se sprijină doar pe figurina-bucătar, așa că este foarte instabil și se poate răsturna de fiecare dată când este pus un ingredient. Bineînțeles că cel mai îndemânatic câștigă, iar ceilalți pot primi diverse pedepse.

La categoria puzzle găsești multe din poveștile copilăriei puse pe carton împărțit în mai multe piese. Copilul tău îl poate redescoperi pe Motanul încălțat, Pinocchio, Cei trei purceluși sau Capra cu trei iezi.

Acum mai nou e o modă și cu puzzle-urile 3D, așa că dacă ai fost recent cu copilul tău la Castelul Bran sau Peleș de exemplu, îi poți cumpăra un astfel de puzzle. Cu siguranță îl va încânta.



Toate cele prezentate de mine sunt idei extraordinare și pentru cadourile pe care cei mici le oferă colegilor și prietenilor atunci când sunt invitați la o zi de naștere. În plus, îi ține ocupați în casă acum când vremea de afară nu le mai permite să stea atât cât ar dori afară. 
Este foarte important să știi să alegi aceste jucării: trebuie să fie potrivite vârstei în primul rând, să fie pe placul copilului și să antreneze cel puțin încă un copil astfel încât puiul tău să nu se plictisească și să ducă dorul verii când stătea mai mult pe afară.
Comentarii
0 Comentarii
Comentarii Facebook de Tricks Tips Tutorials

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentarii

Comment Box is loading comments...