vineri, 31 octombrie 2014

Ce nu stiai despre scaunele auto

În cazul în care încă nu ai aflat, țin să te anunț ca ești pasibil de amendă dacă nu transporți copiii în condiții de maximă siguranță. Copilul mai mic de 3 ani trebuie transportat într-un scaun special omologat  iar cei mai mari trebuie în mod obligatoriu să aibă centură de siguranță.
Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost modificată şi completată printr-o ordonanţă publicată în Monitorul Oficial din 29 august, prin urmare e oficial și obligatoriu.
Această regulă nu e nouă, însă noutatea e că acum te și amendează cu puncte de penalizare și bani care știm cu toții că nu cad din cer.

Mi se pare aiurea că a trebuit să se dea o lege care să reglementeze lucrul acesta din moment ce fiecare părinte ar trebui să urmărească în primul rând siguranța copilului pe care îl transportă în mașina proprie. 
E o chestie de siguranță și pentru noi părinții, pentru că știm cu toții cât de imprevizibili sunt copiii. Te uiți în oglinda retrovizoare și îl vezi cum stă liniștit pe banchetă iar în secunda doi e în picioare și face cu mâna mașinii care e în spatele tău.

Dar poate tu ai un copil mai cuminte pe care unde îl pui, acolo stă. Și în acest caz tot trebuie să îl asiguri căci nu poți avea încredere în ceilalți participanți la trafic. Unul pune  frână bruscă din cauză că i-a căzut telefonul sub banchetă sau i-a apărut un câine în față și astfel te obligă și pe tine să frânezi brusc. Chiar vrei să-ți vezi copilul cum plonjează de pe bancheta din spate direct pe lângă tine?
Poate părea dramatic însă accidente rutiere se întâmplă la tot pasul și televiziunile de știri ne arată asta tot timpul.

Cred că știi și tu că e mai bine să previi decât să tratezi și atunci dacă ții la viața copilului tău, cel mai bine e să folosești metodele indicate de specialiști și impuse de legislația în vigoare. Uneori viața poate costa doar 250 lei. 

Poate că pe partea de legislație o mai dai la pace cu polițistul (eu sper că nu în asemenea cazuri când e în joc viața unui copil), însă pe partea de vină morală nu te mai poate scăpa nimeni. 
Dacă legea spune că acei copii cu vârstă de până în 12 ani sau cu înălțime sub 150 cm nu au voie să stea pe scaunul din dreapta șoferului și trebuie să poarte centuri de siguranță adaptate greutății și dimensiunilor lor iar cei sub 3 ani se transportă numai în scaune auto omologate, conformează-te și respectă legea. În cazul unui accident soldat cu moartea copilului sau rănirea gravă, tu vei fi vinovatul moral și nu cel care a provocat accidentul.

Dacă nu știi cum să alegi scaunul auto pentru copil, îți voi oferi câteva sfaturi documentate căci sunt și eu mamă și îmi doresc ce e mai bun pentru copilul meu:

Scaunele auto pentru copii se aleg în funcție de greutatea sau vârsta copilului. Vei vedea și pe internet la cei care comercializează aceste articole că ele sunt grupate pe categorii de greutate sau grupa de vârstă.


Pentru nou-născuți sunt recomandate scaunele care se fixează cu spatele la direcția de mers și pot fi folosite cam până la un an sau până când copilul ajunge la maxim 13 kg.


Găsești scaune auto omologate pentru copii pe site-ul Babytrend.ro pentru toate categoriile de vârstă și greutate.

Pentru copiii cu greutatea cuprinsă între 9 și 36 kg (și pot fi folosite până la 4-5 ani) sunt scaunele care se fixează cu fața la direcția de mers. Acestea vin în tot felul de modele, cu centură de siguranță, spătar reglabil (foarte indicat pentru drumurile lungi când copiii obișnuiesc să adoarmă în mașină), cu sisteme suplimentare de stabilizare a capului și spatelui, sunt confortabile pentru micuți și conferă o poziție perfect sănătoasă pentru spatele lor.


În ultima categorie de scaune sunt incluse înălțătoarele. Acestea sunt recomandate pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani și greutatea între 15 și 36 kg. În funcție de buget poți alege pentru copilul tău unul din aceste modele:


Ai văzut în prima imagine că există scaune auto cu ISOFIX. 
Isofix este un sistem de prindere ce respectă standardele internaționale de prindere (este prescurtarea de la International Standards Organization FIX) iar scaunele care au acest sistem sunt mai sigure decât cele cu prindere prin centură și acest lucru deoarece se fixează strâns și nu permit mișcarea scaunului odată ce a fost montat.
Așa arată scaunele cu Isofix:


Chiar dacă sunt voci care afirmă că scaunele pot fi montate și pe bancheta din față (cele pentru prima categorie, montate cu spatele la direcția de mers, pentru bebeluși care mai regurgitează și trebuie să fii mereu atentă să nu se înece), eu sunt de părere că cel mai bine copilul se transportă în scăunel, pe bancheta din spate. Dacă e prea mic trebuie supravegheat de un adult și doar în cazuri excepționale pe bancheta din față însă atunci trebuie dezactivat airbag-ul. 
Uneori și eu evit să urc în dreapta șoferului, mai ales dacă nu am încredere în persoana respectivă, cunoscută fiindu-mi expresia de ”locul mortului” atribuită acestui loc.

Ca și ultim sfat, îți recomand să cumperi doar scaune auto pentru copii omologate, evită achiziționarea lor de la rubrica vânzări diverse din ziar sau de pe site-uri cu anunțuri pe internet. Nu ai nici o garanție pentru produsul respectiv, nu știi dacă e perfect funcțional însă pentru câțiva lei în plus poți sta cu conștiința împăcată. Am căutat de curiozitate limitele în care se comercializează un scaun auto pe Babytrend.ro și prețurile sunt undeva între 171 lei și 2.310 lei.
Dar mergând pe principiul cât ai atâta dai și cât dai atâta face, eu îți recomand să te orientezi undeva la mijloc.

În plus, pe Babytrend.ro găsești și alte produse pentru copii, cum ar fi pătuțuri, carusele muzicale, scaune masă pentru copii, premergătoare, balansoare, sănii (că tot vine iarna), cântare sau aparate aerosoli. 

Aboneaza-te la newsletter pentru a afla ofertele Babytrend de Black Friday și astfel poți achiziționa ceva mult mai bun la prețul pe care l-ai gândit inițial.


Comentarii
0 Comentarii
Comentarii Facebook de Tricks Tips Tutorials

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentarii

Comment Box is loading comments...