joi, 29 mai 2014

Pui mozaic cu fenicul


Imi place gustul de fenicul atat de mult incat am inceput sa il folosesc si in mancaruri, nu doar in salate. 
Am scris mai demult un articol despre fenicul, il gasiti aici: Tu ce stii despre fenicul? , asta in cazul in care va intrebati ce are atat de deosebit aceasta leguma.

Pentru reteta de Pui mozaic aveti nevoie de:

3 bucati piept de pui
2 linguri sos pesto
2 bulbi fenicul
3 oua fierte
150 g cascaval afumat
4 fire ceapa verde
1 legatura patrunjel
1 ardei gras
100 g masline negre fara samburi
4 oua crude
2 linguri smantana
1 conserva rosii decojite Naturelo
1 lingura ierburi aromate
2 linguri ulei
sare, piper


Pieptul de pui il spalam, il uscam cu un servet de bucatarie si il taiem in felii ca pentru snitel. Il asezonam cu sare, piper si ierburi aromate si il dam deoparte intr-un vas acoperit pana pregatim celelalte ingrediente.

Tocam marunt ceapa verde, patrunjelul, ardeiul gras, un bulb de fenicul si maslinele. Ouale le taiem in bucati mai marisoare si cascavalul in cubulete. Amestecam toate ingredientele intr-un vas, asezonam cu sare si piper.



Intr-un alt vas pregatim sosul care va lega compozitia: batem bine ouale crude cu un praf de sare, adaugam smantana si rosiile decojite tocate marunt impreuna cu sucul din conserva. Adaugam acest sos peste ingredientele tocate marunt si omogenizam.
Taiem in jumatate si apoi in fasii subtiri celalalt bulb de fenicul.
Ungem o tava potrivita pentru cuptor cu ulei si imprastiem pe fundul ei fasiile de fenicul. Asezam un strat de carne de pui, ungem din loc in loc cu sos pesto apoi adaugam compozitia pregatita. 


Nivelam si asezam din loc in loc fasii de carne de pui.
Dam la cuptor pentru 35 minute apoi cu grija scurgem apa lasata de carne. Mai lasam aproximativ 20 minute la cuptor pana incepe sa se rumeneasca frumos deasupra.



Sa aveti pofta!





marți, 27 mai 2014

Tu de ce ai cumpara servicii de pe microjoburi.ro?


Fiecare a visat cel putin odata cu ochii deschisi la: cum ar fi daca... daca as avea o mica afacere, sau una mai mare (depinde de partea corpului dominanta: picioarele pe pamant sau capul in nori), daca nu as mai fi nevoit sa accept bani de la parinti, daca as putea plati eu consumatia tuturor atunci cand ies in oras cu prietenii (cum ar fi sa avem asa un prieten?), daca mi-as permite si eu o masina, cat de mica (adevarata, bineinteles), de o casa nici nu mai zic, dar macar sa nu ducem grija chiriei ... daca, daca si iar daca...
Insa atunci cand urmezi o facultate (alteori chiar si pe a doua) si tot intampini dificultati in a-ti gasi de lucru, e clar ca trebuie sa incepi de undeva.

In acest sens a aparut  www.microjoburi.ro, un portal creat pentru cei care vor sa munceasca, dar si pentru cei care cauta forta de munca pentru activitati complexe, de la advertising, babysitting, meditatii, tehnoredactare, traduceri, grafica, cadouri personalizate, plimbat animale de companie, creare site-uri web sau promovarea afacerii.


Realizatorul acestei platforme, Laurentiu Matache, spune ca ideea proiectului i-a venit prin 2011, atunci cand a aflat despre conceptul fiverr, un marketplace cu servicii de 5 dolari. I s-a parut interesanta ideea si a adaptat-o pietei romanesti si astfel s-a creat un loc pentru cei care cauta si pentru cei care ofera.

Platforma e simpla si aerisita, usor de utilizat si o sursa inepuizabila de microjoburi care pot fi prestate sau contractate, depinde de care parte a baricadei se afla cei care viziteaza site-ul.


Mai concret, pe acest site iti faci cont sau te loghezi cu Facebook apoi incepi sa cauti ceea ce ai nevoie sau publici ceea ce stii tu sa faci si esti dispus sa faci pentru suma minima de 50 Ron. Nu este o suma mare, prin urmare nici activitatea desfasurata nu trebuie sa fie una care sa te stoarca de energie. Anunturile postate sunt extrem de variate, in functie de categoria in care se incadreaza, insa cele mai multe anunturi pot fi gasite in sectiunea de redactare si traduceri, asta poate si din cauza faptului ca in ziua de azi majoritatea tinerilor dispun de un computer in casa si daca mai stiu si una sau doua limbi straine e si mai bine.


 De ce cred eu ca e bine sa cumperi servicii de pe microjoburi.ro?

1. In primul rand pentru a ajuta tinerii aflati la inceput de drum care au ales sa nu-si paraseasca tara si sa devina baby-sitteri, ospatari sau asistenti medicali in Anglia, sa-si rupa spatele pe santiere sau sa ingrijeasca batrani prin Italia sau sa culeaga capsuni prin Spania, chiar daca au terminat o facultate sau au o pregatire intr-un anumit domeniu. Majoritatea celor inscrisi ca prestatori in platforma sunt studenti in cautarea unui venit suplimentar care au ales sa desfasoare activitatile la care se pricep sau care le fac placere, prin urmare esti sigur ca apelezi la un iubitor de animale pentru a-ti plimba catelul sau a avea grija de el cat esti plecat de acasa.

2. Costul serviciilor oferite este fix, mentionat clar de la inceput: 50 Ron. Acesta poate creste usor in functie de serviciul prestat. Diferenta consta in ceea ce este dispus sa faca ofertantul de banii acestia. Daca dispui de rabdarea necesara si cauti mereu chilipiruri, poti cauta acelasi serviciu oferit de mai multe persoane la acelasi pret dar cu un avantaj pentru tine, adica o persoana iti poate aduce 6000 like-uri din toata lumea la pagina ta de Facebook sau poate aduce 500 like-uri targetate din Romania pentru aceeasi pagina.
Pentru pasionatii de concursuri care trebuie sa adune like-uri la o poza, tot microjoburi.ro este solutia: sunt persoane care pentru 50 Ron iti aduna 1200 like-uri la o poza pe parcursul mai multor zile. 

3. Rapiditatea cu care se gaseste solutia la ceea ce ai tu nevoie, este unul din atuurile acestei platforme. Ofertantul stipuleaza inca de la inceput perioada in care poate onora comanda ta/presta serviciul; in general aceasta perioada este cuprinsa intre 24 si 48 de ore.

4. Ai acces la opinia altor utilizatori si astfel iti poti face o parere despre cei care si-au oferit serviciile pe aceasta platforma. Ramane la latitudinea ta sa alegi persoana potrivita pentru ceea ce ai nevoie.

5. Siguranta platilor online prin card bancar sau transfer bancar
Pentru un microjob cumparatorul plateste minim 50 RON direct in contul platformei microjoburi.ro. Procesarea de plati cu card bancar este un serviciu oferit de mobilpay.ro, un tert autorizat si specializat in acest domeniu iar tranzactiile sunt securizate. 
La fel se intampla si in cazul transferului bancar, cumparatorul va vira pretul microjobului direct in contul bancar al platformei microjoburi.ro.

6. Varietatea de servicii
Pentru iubitorii de animale, se gasesc solutii precum persoane care sa plimbe animalele de cateva ori pe saptamana, sa aiba grija de ele in week-end sau sa le perieze o data pe saptamana.
In categoria cadouri, gasesti cele mai inedite oferte: de la persoane care compun poezii la cerere, la cei care realizeaza papioane sau tricouri personalizate iar pentru cei care doresc sa-si mareasca numarul de vizitatori pe site exista persoane care pentru 50 Ron pot aduce 20.000 vizite site-ului.
Domeniile sunt atat de variate incat e imposibil sa nu gasesti ceea ce cauti sau sa ai ceva de oferit lumii si sa nu te incadrezi undeva.

7. Platforma este ideala pentru cei care nu au timp sa caute un traducator pentru articolele necesare lucrarii de licenta de exemplu, sau sa o tehnoredacteze, care sa lucreze rapid si la un pret decent, fie nu cunosc pe nimeni care le-ar putea plimba cainele atunci cand sunt la intalnire cu prietena care nu prea e iubitoare de animale, pentru cei timizi care prefera sa rezolve din spatele tastaturii anumite lucruri sau pentru cei care s-au saturat de stat la cozi pe la diverse institutii ale statului.

Prin urmare daca esti deja freelancer sau vrei sa incepi de undeva, faci ceva deosebit si vrei ca si altii sa se bucure de ceea ce faci sau pur si simplu iti place sa calci rufele altora, iubesti copiii si sa ai grija de ei ori vrei sa-ti faci un blog precum al meu unde sa scrii vrute si nevrute sau sa arati lumii ce bunatati ai mai gatit in ultima vreme, te invit sa accesezi https://www.microjoburi.ro, platforma generatoare de solutii. 

Exista o solutie pentru fiecare!




joi, 22 mai 2014

Ciulama de ciperci cu piept de curcan



Ciulamaua de ciuperci parca nu-i la fel de gustoasa daca nu are si cateva bucatele de carne prin ea, asa ca am pregatit o ciulama cu ciuperci champignon la care am adaugat un piept de curcan pregatit pe grill. A iesit o minunatie pe care va invit sa o incercati.

Aveti nevoie de:
1 bucata piept de curcan
500 g ciuperci champignon
1 ceapa
200 ml smantana pentru gatit
1 lingura rasa de faina de grau
50 g unt
sare, piper alb
1 legatura patrunjel verde
1 lingura ulei
mix de condimente uscate (busuioc, oregano, rozmarin)

Pieptul de curcan se spala, se portioneaza in felii subtiri ca pentru snitele, se usuca si se condimenteaza cu aromele preferate (eu am facut un amestec de sare, piper alb, busuioc, oregano si rozmarin uscat)


Se incinge grill-ul, se adauga o lingura de ulei si se frige carnea de curcan pe ambele parti, apoi se scoate intr-un vas si se acopera.


Ceapa se pune la calit in unt, se lasa cateva minute apoi se adauga ciupercile champignon taiate in felii subtiri. Se lasa pe foc 10-15 minute amestecand din cand in cand si se condimenteaza.


Feliile de curcan se taie in bucatele mai mici, si se adauga peste ciuperci. Patrunjelul se toaca marunt.


Smantana se amesteca cu faina si se adauga peste ciupercile de pe foc amestecand continuu. Se lasa pe foc pana incepe sa se ingroase sosul, se adauga patrunjelul tocat marunt si se potriveste gustul cu sare si piper daca mai este nevoie.



Merge de minune cu o mamaliguta fierbinte!


Pofta buna!


luni, 19 mai 2014

Dupa 15 ani...


Prin diversitatea produselor, Danone reuseste sa fie pe placul tuturor categoriilor de consumatori, oferind de 15 ani calitate, sanatate si rasfat prin iaurturile pe care ni le ofera.

Un pahar de iaurt din lapte de calitate in fiecare zi reprezinta o sursa valoroasa de proteine, calciu si fermenti lactici activi si e important pentru o alimentatie echilibrata.

Din acest motiv Danone este de ani buni si in casa mea, incepand cu iaurturile pentru copii prin gamele Danonino cu calciu si vitamina D, Actimel cu L.Casei si vitamina B6 sau iaurturile Danone Disney care sunt un bun aliat al mamelor atunci cand doresc sa ofere copiilor un desert usor facut din lapte proaspat, continuand cu Activia - preferatul meu, care prin continutul de probiotice regleaza tranzitul intestinal si este ideal pentru o alimentatie echilibrata si un stil de viata sanatos si terminand cu celelalte iaurturi din gama Danone (Natur, Sana, Delicios sau Iaurtul de baut) care prin diversitatea lor pot fi consumate la micul dejun, ca si gustare intre mese, in loc de cina tarzie sau la pregatirea diverselor prajituri sau mancaruri.



Bineinteles ca cei de la Danone s-au gandit la toate categoriile de varsta si la toate bugetele, scotand pe piata si iaurturi mai deosebite, cum sunt cele din gama Cremosso, Danette sau Oikos, la cei care isi doresc o dieta echilibrata cu un pret accesibil oricarui buget prin gama Casa buna si chiar si la cei care au intoleranta la lactoza sau tin post, prin gama Savia.


Odata cu aceasta aniversare de 15 ani, cei de la Danone au considerat necesara si o relansare a site-ului lor http://www.danone.ro/ care, intre noi fie vorba, era placut si inainte, insa acum parca e si mai plin de culoare si informatii.

In era digitala in care traim este absolut necesara existenta unui spatiu virtual in care sa putem regasi toate informatiile de care avem nevoie si la care in mod normal nu am avea acces.

La noul site Danone imi place faptul ca informatiile sunt sintetizate astfel incat atunci cand esti in cautarea unei informatii, o poti gasi destul de usor. Pe langa faptul ca fiecare gama de produse este prezentata destul de amplu, oferind chiar si informatii nutritionale, in noul site gasim o sectiune unde avem posibilitatea de a intra in contact cu reprezentantii danone: http://www.danone.ro/deschidedanone/ de a le adresa intrebari si de a primi raspunsuri la eventualele nelamuriri pe care le-am putea avea legat de productia de iaurt.
La fel de interesant mi se pare faptul ca odata pe saptamana portile fabricii din Bucuresti se deschid pentru cei care doresc sa vada ce se intampla in spatele iaurtului Danone, cum se fabrica, conditiile in care acesta este produs, ambalat si oferit noua spre consum.
De asemenea imi place faptul ca putem afla istoria iaurtului Danone in Romania si in lume, de la primul iaurt si pana astazi sau putem afla mai multe informatii despre campaniile in care sunt implicati cei de la Danone.


Ceea ce eu as sugera pentru noul site ar fi asocierea imaginii cu un nutritionist cunoscut care sa ofere si mai multe informatii legate de nutritie, diete, stil de viata sanatos si de asemenea o "rubrica a gospodinei" unde consumatoarele sa poate incarca retete cu iaurt, diete sau pur si simplu un loc unde sa putem interactiona intre noi, noi iubitorii de iaurt.

La multi ani Danone!

marți, 13 mai 2014

Spaghete cu creveti si sos de vin alb cu rosii si capere



Imi plac pastele pentru ca se gatesc foarte repede, iar daca sunt asociate cu sosul potrivit pot deveni felul de mancare preferat atat pentru adulti cat si pentru copii.
De aceasta data am incercat spaghete cu creveti si un sos din vin alb si rosii si au iesit absolut delicioase. Merita sa incercati acest sos pentru paste, in special cele cu peste sau fructe de mare, se potriveste perfect.

Aveti nevoie de:
400 g spaghete Baneasa
10 creveti
2 linguri ulei de orez (sau ulei de masline)
50 g unt
2 fire de ceapa verde
3 catei de usturoi
100 ml vin alb
sucul de la jumatate de lamaie
1 conserva rosii decojite in sos
1 lingura capere in otet de vin
sare
piper
patrunjel
busuioc verde


Mod de preparare:
Pastele se fierb in apa cu sare conform indicatiilor de pe ambalaj.
Crevetii se spala, se curata si se trag la tigaie in 2 linguri ulei de masline. Se scot pe servet de hartie si se stropesc cu zeama de lamaie.


Se pune untul la topit, se adauga usturoiul si firele de ceapa verde tocate marunt.


Rosiile se toaca marunt si se adauga peste ceapa si usturoi impreuna cu sosul de rosii din conserva.



Se lasa sosul pe foc sa traga cateva clocote apoi se adauga vinul alb, sare si piper si se lasa la foc mai mic pana incepe sa scada.


Adaugam zeama de lamaie, patrunjelul si busuiocul tocate marunt si boabele de capere.


Adaugam si pastele scurse de apa si amestecam cu grija totul. Mai lasam 2 minute pe foc apoi dam deoparte.


Asezam pastele in farfurie avand grija sa contina suficient sos, apoi asezam si crevetii deasupra.
Se servesc fierbinti.


Pofta buna! 






Prajitura portugheza cu portocale


Ador portocalele, nu doar pentru gustul lor ci si pentru proprietatile lor benefice asupra sanatatii (contin vitamina C, vitamina A, calciu si potasiu). Si pentru ca suc de portocale am tot facut, de aceasta data le-am folosit la o prajitura a carei reteta e originara din Portugalia dar care e atat de buna incat am ajuns sa o fac deseori pentru familia mea, atat sub forma de tort in tava rotunda, cat si in tava dreptunghiulara sau patrata.
Ingredientele sunt pentru o forma rotunda de 24-26 cm diametru.

Pentru blat aveti nevoie de:
4 oua
125 g zahar
1 plic zahar vanilat
1 lingurita coaja de portocala rasa
100 g faina
1 plic praf de copt
esenta de portocale (optional)

Pentru crema si decor:
400 ml lapte
100 ml suc Tedi de portocale 
1 plic praf budinca de vanilie
100 g unt
150 g frisca lichida
2-3 portocale


Pentru inceput se separa albusurile de galbenusuri, galbenusurile se bat cu zahar si zaharul vanilat, se adauga coaja de portocala, esenta si 4 linguri de apa calduta. Se adauga faina cernuta amestecata cu praful de copt si se amesteca, apoi se incorporeaza si albusurile batute spuma cu un praf de sare.
Se tapeteaza o forma cu unt si faina si se toarna compozitia. Se netezeste si se da la cuptorul incins in prealabil pentru 20 de minute.




Laptele se pune la fiert.
Praful de budinca se amesteca cu sucul de portocale apoi se toarna in laptele de pe foc si se continua sa se amestece pana cand budinca incepe sa se ingroase. Cand budinca este gata, se lasa sa se raceasca la temperatura camerei. 
Frisca se bate la mixer pana se intareste.
Untul se taie in bucati mari si se incorporeaza in budinca apoi se adauga si frisca si se omogenizeaza (puteti pastra cateva linguri de frisca pentru ornat).
Optional putetia dauga in aceasta crema alune sau migdale macinate marunt, vor da un gust deosebit prajiturii.


Se sectioneaza blatul pe orizontala. Se aseaza primul blat pe un platou si se pune in jurul sau inelul pentru torturi. Se unge primul blat cu jumatate din crema, se pune al doilea blat, un strat de felii de portocala si restul de crema.





Pentru ornat folositi felii de portocala si frisca sau puteti imbraca tot tortul in crema de unt, asezati cateva felii subtiri de portocala si presarati alune macinate peste el.

Dupa cateva ore de stat la frigider este absolut delicios.




duminică, 11 mai 2014

Tort cu crema mascarpone si capsuni


Inspirata din minunatul Caiet cu retete al Violetei, am pregatit asa, fara nici o ocazie, acest minunat tort cu crema mascarpone si capsuni. Este absolut deosebit la gust, usor de pregatit si este de sezon, acum ca in piete au aparut capsunile.

Pentru blat aveti nevoie de:
5 oua
5 linguri zahar
5 linguri faina
2 linguri cacao
1 praf de copt
1 praf sare

Pentru crema:
500 g mascarpone
5 linguri zahar
200 ml iaurt cu capsuni
300 g frisca lichida
2 plicuri gelatina
300 g capsuni

Pentru sirop si decor
200 ml apa
5 linguri zahar
1 lingura esenta de rom

100 ml frisca lichida
O tableta de ciocolata
cateva capsuni pentru decor

Bati albusurile spuma cu sarea, apoi adaugi zaharul si bati in continuare pana se intareste bezeaua. Adaugi pe rand galbenusurile apoi faina amestecata cu praful de copt si cele doua linguri de cacao.
Tapetezi o forma cu unt si faina si torni compozitia in ea. Dai la cuptorul preincalzit pentru 30-35 minute.
Lasi blatul la racit apoi il sectionezi in doua parti egale pe orizontala.


Intr-un ibric pui apa cu zaharul pe foc si lasi sa dea cateva clocote apoi stingi focul, adaugi esenta de rom si lasi la racit.
Pentru crema,  bati la mixer crema mascarpone, adaugi zaharul apoi iaurtul cu capsuni.




Separat bati frisca lichida pana se intareste si o incorporezi in crema de branza cu iaurt.
Hidratezi gelatina cu 100 ml apa apoi o incalzesti la microunde pentru 30 secunde si o incorporezi in crema.
Tai in bucatele capsunile si le amesteci cu crema.




Pe un platou sau farfurie mai mare asezi un inel pentru tort, pui primul blat pe care il insiropezi cu jumatate din sirop apoi crema de mascarpone cu capsuni. Asezi cel de-al doilea blat si apesi putin pentru a face priza cu crema, insiropezi cu restul de sirop.



Topesti ciocolata la microunde si o amesteci cu 100 ml frisca lichida apoi torni glazura obtinuta peste tort.
Ornezi tortul cu capsuni pe care poti sa le introduci pe jumatate in glazura de ciocolata si il dai la rece.






Poti servi tortul dupa cel putin 3 ore de stat la frigider.

Comentarii

Comment Box is loading comments...